|
Acum că se vorbeşte de independenţa justiţiei, mă tot gândesc la procesul lui Nicolae şi Elena CEAUŞESCU şi mă duce gândul, că erorile de procedură pe care le vedem acum la ÎCCJ au rădăcini cu mult mai adânci în trecutul nostru. Voi spune că justiţia se face la noi ca la acrte numai atunci când din interior se va redeschide dosarul procesului lui Nicolae şi Elena CEAUŞESCU. Nu aş vrea să se re-judece şi să fie dată o sentinţă, oricare a r fi ea. Vreau să se arate ce proceduri s-au încălcat, cine sunt cei care le-au încălcat şi asemeni scriitorilor francezi colaboraţionişti, cei care au făcut erorile să fie blamaţi de istorie în modul cel mai ferm posibil. Erorile de acel tip n-ar mai trebui să se repete niciodată, adică never cum zicem noi englezii.
Este adevărat că în ziua de Crăciun 1989 când a avut loc procesul, era o situaţie excepţională. Justiţia trebuie să lucreze impecabil şi pe timp frumos şi pe furtună. Să ne reamintim filmul acelui proces:
- au fost scoşi inculpaţii dintr-o tanchetă,
- li s-au citit capetele de acuzare,
- apărătorul a acuzat de fapt,
- un general se juca cu avionaşe,
- s-a citi sentinţa,
- s-a trecut la executarea condamnaţilor,
- televiziunile au arătat fum şi corpurile celor doi în ţărână.
- au fost duşi cu un elicopter,
- au fost îngropaţi într-un loc secret.
Eu nu mă pricep la drept, dar bănuiesc că şi procesele Inchiziţiei tot aşa sumare erau, din moment ce sentinţa era cunoscută de dinainte.
Este adevărat că timpul nu mai se întoarce, că mortul nu mai este reînviat, dar societatea are nevoie de a şti că acum este momentul To al justiţiei, care ştie unde a greşit şi este sigură că nu va repeta greşelile în viitor. Atât timp cât trecutul este palmat ca la jonglerie, nu va exista acel salt calitativ necesar. Oamenii nu se schimbă peste noapte, dar ar trebui măcar să încerce. Primele semnale ale normalităţii sunt reprezentate de dovezile că analizând erorile trecutului, nu vor mai fi repetate niciodată.
Se spunea că cei doi CEAUŞEŞTI trebuiau să fie lăsaţi să trăiască şi ei doar un an aşa cum trăiau ceilalţi oameni, care de fapt se chinuiau.
Nu l-am iubit pe Nicolae CEAUŞESCU căci am avut motivele mele, unul dintre ele este faptul că mi-a nimici cei mai frumoşi ani ai vieţii mele, când am avut senzaţia că vreau să urc pe o scară rulantă care de fapt cobora. El cu comunismul lui mi-au produs mari nefericiri. Nu mă lamentez şi nu m-aş fi gândit vreodată să pun aşa problema cu rejudecarea procesului CEAUŞEŞTILOR, dar o justiţie care zice că e independentă, să demonstreze acest lucru. Un mod de a face demonstraţia este cel de care am scris aici şi acum.
|