Cultură

Când acum multe zeci de ani am făcut la cursul de filosofie, pe când eram student, despre cultură, şansa mea a fost că-l aveam professor pe marele Ludwig GRUNBERG, om care ştia foarte multe şi care chiar în vremurile rigide ale comunismului, avea verbul la el şi spunea lucrurilor pe nume.
Marele professor Ludwig GRUNBERG mi-a explicat aşa de frumos cum este cu valoarea în cultură, încât criteriile mele de evaluare s-au clădit pe fundamente solide şi am reuşit de multe ori să separ grâul de neghină.
Eu consider că fără a greşi, cine vrea să spună ceva, mai întâi trebuie să se clarifice ce este aceea cultură, ce înseamnă un om cult şi ce drum trebuie să urmeze pentru a atinge obiective cât mai clar definite. Deschizând un dicţionare găsim definiţii crocante ale culturii, fără ca nimeni să înţeleagă mare brânză. Tot în dicţionare găsim explicaţii la ceea ce înseamnă un om cult.
Se folosesc acum legat de cuvântul cultură tot felul de sintagme, pe care unii le numesc paradigm, atunci când din snobbism, ei vorbesc de schimbarea de paradigm, ca şi cum în orice moment maimuţa se transform î nom sau invers.
Se verbeşte despre moştenirea cultural.
Se vorbeşte despre cultura unui popor.
Se vorbeşte despre cultură decadentă.
Se vorbeşte despre cultură progresistă.
Se vorbeşte despre cultură revoluţionară.
Se vorbeşte despre cultură modernă.
Se vorbeşte despre cultură clasică.
Se vorbeşte despre distrugerea unei culturi.
Se vorbeşte despre dezvoltarea culturii.
Se vorbeşte despre culturnici.
Se vorbeşte despre oameni de cultură.
Se vorbeşte despre act de cultură.
Se vorbeşte despre eveniment cultural.
Se vorbeşte despre exponent al culturii.
Se vorbeşte despre cultura populară.
Se vorbeşte despre cultura socialistă.
Se vorbeşte despre viaţa culturală.
Realitatea este un pic alta, căci una este să se vorbească şi cu totul altceva înseamnă să se facă ceva. Nu cred că la ora actuală există o imagine prea clară în ceea ce priveşte:
- direcţia,
- ritmul,
- costurile,
- riscurile,
- eforturile,
- stadiul,
unde s-a ajuns în cultură. Oamenii de artă sunt foarte speciali, cum tot speciali sunt şi savanţii. O societate care nu-şi respectă valorile va avea un viitor sumbru. Să nu uităm că la Revoluţia din Decembrie 1989, din piepturile proletariatului s-a auzit ca un tunet lozica: moarte intelectualilor. Consecinţa imediată a fost că cercetarea ştiinţifică aproape a dispărut, că pe tarabele din pieţe au apărut ziare şi reviste cu ţâţe cât cuprinde, că totul a luat-o razna, iar a face paradă de lipsa de cunoştinţe elementare în a scrie, a socoti şi a se exprima, a devenit o virtute pentru generaţiile tinere.
Nimeni nu neagă existenţa altor forme de expresie ale tinerilor nemulţumiţi de ceea ce o societate bolnavă le oferă. Toţi trebuie să avem capacitatea de a asculta rapp, de a privi acele minunate graffiti şi de a accepta că acum în secolul al XXI-lea s-au produs modificări, iar street dance este o realitate ce nu trebuie ignorată. Este loc pentru toată lumea.
m-a mirat cum săptămâna trecută, la festivalul de decernare a premiilor GOPO, când a apărut o trupă de manelişti, unii, nasuri fine delatfel, şi-au exprimat indignarea lor, ca formă a intoleranţei, deşi cred că pentru unii dintre ei, pedofilia nu trebuie blamată sau condamnată, în timp ce ritmurile de manele îi direcţionează în mintea lor, spre eşafod pe nelegiuiţii care le produc.
Cultura este un fenomen complex, care are produce, pe care unii le numec opere de artă, tehnologii, monumente, descoperiri ştiinţifice, explicaţii, toate fiind rezultatul unei munci asidue a multor generaţii. Cultura se făureşte prin acte curajoase, inteligente şi susţinute din toate direcţiile, astfel încât fiecare generaţie să-şi arate contribuţia la dezvoltarea colectivităţilor numite etnii, popoare, naţiuni, de la caz la caz.
Sunt şi situaţii în care factori cu influenţe nefaste contribuie la distrugerea culturii. Nu voi uta cum talibanii au dinamitat monumentele din muntii Hindu Kush din Afganistan în anul 2001. Să nu uităm că naziştii au ars în pieţele publice nenumărate volume ale unor mari poeţi de-ai lor. Nici noi nu am fost ocoliţi de distrugeri. Securitatea s-a manifestat cu sârg în domeniu, iar culturnicii propovăduitori ai proletcultismului au încetinit dezvoltarea culturii autentice căci partidul avea nevoie de o anumită literatură să-şi făurească aşa-zisul om nou.
Eu cred că marile acte de cultură vizează la noi:
- publicarea operei complete a unor scriitori, lucru destul de puţin făcut,
- întreţinerea monumentelor istorice, chestie lăsată de la unul la altul,
- încurajarea de talente autentice, care este încărcată de subiectivism,
- dezvoltarea de principii sănătoase pentru ierarhizarea valorilor.
Acum, mai mult ca oricând, se pune problema culturalizării maselor. Există emisiuni care evidenţiază stadiul ignoranţei la care au ajuns foarte mulţi oameni care nu ştiu:
- zilele săptămânii,
- ţara în care trăiesc,
- ce înseamnă Crăciun,
- care este semnificaţia Paştelui,
- cine a scris Biblia,
- să scrie sau să citească,
- imnul de stat,
- culorile drapelului naţional.
Se cheltuie sume colosale cu sistemul educaţional, care îşi dovedeşte ineficienţadin moment ce mulţi copii urăsc să meargă la şcoală, refuză să înveţe să scrie şi să facă adunări, scăderi şi înmulţiri. Sunt sigur că din 1.000 de inşi care intră în metrou la ora prânzului, nu găsim 100 care să spună care este ultima carte pe acre au citit-o. sunt şi mai sigur că dintr-o mie de elevi de liceu, cu pretenţii nu există 10 care să fi citit balada Mioriţa în întregime. Sunt şi mai sigur că din 300.000 de oameni, nu există doi care să recite Luceafărul fără să se poticnească. Chiar îmi propusesem ca la o intersecţie unde sunt abordat prin Covasna de cerşetori, să dau 1.000 de lei cerşetorului care îmi va recita Luceafăcul. Trebuie să concluzionez că:
- şcoala nu face un act de cultură din moment ce are la bază rezumate învăţate mecanic,
- universitatea nu face acte de cultură din moment ce probele sunt scrise pe teste grilă,
- televiziunile nu fac acte de cultură din moment ce totul se îmvârte în jurul ratingului,
- editurile nu fac acte de cultură publicâd Cartea cărţilor şi caiete auxiliare de studiu,
- nici anticariatele nu mai fac acte de cultură din moment ce lucrează cu circuit închis.
Va trebui luat taurul de coarne şi făcut ceva cu cap, dar atât timp cât mediocrii sunt cocoţaţi în vârfurile puterii, lucrurile din cultură vor bate pasul pe loc, pentru că ei se vor trage unii pe alţii, ori mediocritatea nu naşte valoare, iar fără valoare nu există cultură autentică.