Nivelul de cultură al unui popor este dat de procentul celor care ştiu:
- să se iscălească,
- să citească altfel decât silabisind,
- să adune două numere cu mai mult de treci cifre fiecare,
- tabla înmulţirii,
- tabla împărţirii,
- să scrie înjurăturile construite cu două cratime,
- pluralul de la ou,
- cine a fost ştefan cel Mare,
- o poezie a lui Mihail EMINESCU,
- că apa are formula H 2 O,
- zilele săptămânii,
- că trăiesc în ţara numită România,
- cum să se urce în tren,
- să folosească apa şi săpunul în mod curent.
Nouă ne place să ne considerăm culţi, fiecare în parte, dar uităm ce ştiu să facă cei din jurul nostrul fiecare dintre noi dă dovadă de un pic de egoism din moment ce privim cu superioritate spre ceilalţi, crezând că ei sunt sub nivelul nostru.
Eu cred că un pic de atenţie dacă acordăm celor din jur, nu ne vom pune în situaţii incomode. Mie mi s-a întâmplat de câteva ori să ies neşifonat, doar din cauză că nu am vorbit eu primul. Eram la Rm. Vâlcea şi-l aveam în faţă pe un tip care nu lăsa impresia câtuşi de puţin că este un tip special. El a vorbit primul şi când am aflat că ştie două limbi străine, are câteva brevete şi este la curent cu literatura, despre care eu la Bucureşti o aveam cu doi ani vechime, deci nu la zi. Mai mult, el, acolo avea un minicalculator I 102, în timp ce eu râşneam la Bucureşti pe un FELIX C256 antic.
Dacă am fi mai modeşti, mai înţelegători şi mai toleranţi, cu siguranţă am descoperi în cei din jurul nostru acele fărâme de aur cae stau ascunse şi aşteaptă să fie descoperite. Totul este de a fi găsit limbajul care să meargă şi să ajungă la inima celor cu care dorim să colaborăm. Poporul nu este o abstracţiune, el este tu, el, ea, ei, noi cei de aici, la care se alătură alţii şi alţii la fel de diferiţi, dar interesanţi, dornici să facă lucruri speciale, dacă sunt lăsaţi
|