Cultura Copyright

Cultură - Copyright

Jungla a funcţionat copios şi la noi, până la adoptarea legii drepturilor de autor. A fost mare jale după ce a fost votată în parlament şi promulgată de prezident. Ceea ce nu s-a făcut niciodată, iată, a început să se facă după 14 martie 1996 când a fost votată legea nr. 8 a drepturilor de autor.
Nici acum nu sunt clare multe lucruri, căci mentalitatea de vechili a unor edituri sau chiar a unor aşa-zis patrioţi, scot în evidenţă aberaţiile din punctul lor de vedere al respectării drepturilor de autor. Este cunoscută ostilitatea guvernanţilor comunişti faţă de marele Constanin BRâNCUşI, care a fost obligat să lase statului francez atelierul din paris şi ce era acolo, căci la cel mai înalt nivel la noi, I s-a întors spatele. Sunt cunoscute poziţiile lui George ENESCU faţă de regimul comunist, din moment ce el era căsătorit cu o prinţesă, iar comuniştii detestau tot ce era cap încoronat sau descendenţi cu sânge albastru. Nici despre Emil CIORAN lucrurile nu sunt încurajatoare, ca să nu mai vorbim de opera lui Eugene IONESCO. Toată lumea are aici pe Dâmboviţa o atitudine destul de ciudată, căci mulţi se cred îndreptăţiţi să aibă acces la manuscrise, la dreptul de a fi tipărite cărţile sau de a fi jucate piese sau operele celor care au dat dreptul de autor altora, decât statului român, bolşevic cândva.
Statul bolşevic i-a tratat foarte rău şi acesta chiar dorea ca autorul să întoarcă şi obrazul celălalt pentru a primi fie o palmă, fie o flegmă de la dispreţuitorul stat de atunci, stat care nici acum nu este prea diferit, ca mentalitate.
Singura modalitate este de a discuta, de a negocia, iar statul trebuie să fie generos, respectuos şi corect cu cei care deţin drepturile de autor. Atât timp, cât statul trimite tot felul de troglodiţi, aroganţi şi inşi lipsiţi de orice umbră a artei negocietii, uşile vor sta închise şi doar se vor auzi văicăreli în spaţiul mioritic deoarece nu se mai fac afaceri din care doar unii să câştige, cum îşi doresc plângăcioşii.
Să nu uităm că BNR a pierdut dreptul de a marca aurul, pentru că a făst bântuită de incompetenţă crasă şi de vederi limitate, cum a fost şi cazul dispariţiei flotei. într-o gândire păguboasă, să nu ne mire că totul o ia razna şi nu numai că pierdem ce avem, dar vom fi şi datori. Să nu ne mire când vom plăti despăgubiri de 4 miliarde de dolari celor care au avut contract cu exploatarea aurului de la Roşia Montana. Gold Corporation, mi se pare. Tot aşa s-au plătit bani grei lui Bechtel că nu ne-am dovedit seriozitatea, cei 42 km de autostradă fiind realizaţi la scoruri astronomice. Prostia şi domnia se plătesc. Eu zic prin extensie că şi hoţia se plăteşte alături de prostie şi domnie.


Înapoi