Analiza

Analizele

Normal ar fi ca aici să mă apuc să fac analize:
- economice,
- politice,
- culturale,
- ştiinţifice,
dar nu voi face acest lucru, pentru că sunt alţii cu mult mai interesaţi şi interesanţi în a face aşa ceva. Eu mă voi ocupa de analiza cantitativă şi de analiză calitativă, singurele care permit evaluări, ierarhizări şi mai apoi fundamentări nehaotice, lipsite de subiectivism, ale deciziilor.
Lucrurile sunt complicate numai dacă noi ni le dorim astfel. Realitatea este că cele mai complicate lucruri devin extrem de simple, dacă şi numai dacă facem eforturi pentru a atinge obiectivele definite în direcţia studiului solid şi înţelegeri lucrurilor în toată profunzimea lor, înainte de a le prezenta altora.
Pe vremea studenţiei mele, profesorul meu de matematică Dragoş VAIDA a plecat la o conferinţă la Toronto. A rugat pe un tinerel asistent să vină să ţină cursul despre seriile FOURRIER. A venit respectivul. A delirat două ore, fără pauză, ceea ce ne-a enervat pe toţi. cu o mână scria şi umplea cele două table, iar cu cealaltă ştergea. Dorea să ne arate nouă cât de deştept e el, dar ne-a dezamăgit. Când s-a întors profesorul, studentul de 10, căci aveam şi un astfel de exemplar în serie, s-a ridicat în picioare şi l-a rugat să reia predarea acelui curs, că nimeni nu a înţeles nimic. Dragoş VAIDA a făcut acest lucru, cu calm, cu rigoarea care-l caracteriza. Totul s-a clarificat, de parcă de pe feţele noastre se ridica un văl care ne făcuse să privim totul înceţoşat. Acum, după 1.000 de ani, de la el ştiu să fac dezvoltări în serie FOURRIER. Sunt sigur că tinerelul, pe care l-am decodat mai târziu ca fiind un tip fără caracter, era un tocilar care vorbea despre lucruri pe care nu le înţelesese niciodată.
Mie mi-a plăcut să simplific lucrurile foarte mult. Ca să evaluez un om, nu-mi trebuia decât să mă uit la ochii lui şi să dau noroc cu el. imediat ştiam dacă voi colabora bine cu respectivul sau din contră, nu va fi bine. De aceea, după evaluarea aceea cu două semne, decideam dacă merg mai departe sau nu. Nu exclud ca sistemul meu de evaluare să fi avut în ele şi erori. Dacă a fost aşa, îmi pare rău. Este foarte clar pentru mine că toţi cu cei cu care am colaborat au fost exact aşa cum mi-am dorit, adică nişte caractere puternice, punctuali, eficienţi, corecţi şi mai ales, spuneau lucrurilor pe nume, căci mie nu mi-au plăcut oamenii slugarnici, lunecoşi, mincinoşi, lăudăroşi, neisprăviţi şi fără caracter.
Mă gândesc de multe ori cum este posibil ca unii oameni s-o ia în barbă aşa de grav, să se păcălească fără rost, dar toate să se lase cu suferinţe. eu cred că fiecare trăieşte exact cum îşi doreşte. Toţi oamenii care se vaită că au fost păcăliţi, nu ar trebui s-o facă, pentru că au fost păcăliţi doar pentru că şi-au dorit să fie păcăliţi. Ei şi-au dorit să li se întâmple acele lucruri care să le aducă nefericirea. Nimic nu este întâmplător în viaţa noastră.
Aici se vor găsi câteva lucruri care simplifică mult evaluările, în aşa fel să nu greşim teribil de mult, să ne punem singuri în cardă, folosindu-ne măcar unul din cele cinci simţuri cu care am fost înzestraţi.
Vom folosi văzul pentru a defini acele coordonate ce definesc pe cel cu care stăm de vorbă, în aşa fel încât să-l încadrăm din prima, într-o casă suficient de cuprinzătoare de caractere.
Vom folosi auzul pentru a rafina încadrarea, folosind analiza de vocabular, încât să ajungem la o subclasă de caractere destul de bine conturată.
Vom folosi mirosul pentru a şti sub sub-clasa căreia aparţine omul din faţa noastră.
Simţul tactil ne ajută şi el în a ne clarifica şi mai bine.
Simţul mirosului vine să definească exact contextul în care cel din faţa noastră există şi se manifestă.
Cu cele cinci niveluri de detaliere ştim totul despre cel din faţa noastră şi dacă facem bine stabilirea apartenenţei la o clasă, apoi coborâm pe subclase, vom defini totul perfect şi nu vom greşi deloc în deciziile pe care le luăm. Totul este să fim noi cât mai raţionali.
Viaţa noastră este formată din analize succesive şi din decizii.
Cine ia decizii fără analize să nu se mire dacă lucrurile îi vor ieşi altfel decât se aşteaptă, adică prost.


Înapoi