Trebuie făcută deosebirea între:
- studenţii de la Secţia de Cibernetică de dinainte de 1978,
- studenţii de la facultatea de Planificare dintre 1979-1989,
- studenţii de la Secţia de Cibernetică dintre 1990-2011,
- studenţii de la Secţia de Cibernetică de după 2011 până azi.
Eu mă voi referi la studenţii de dinainte de 1978, căci am avut nişte seminarii de programare a calculatoarelor la o grupă de studenţi ciberneticieni.
Pe vremurile acelea selecţia studenţilor era cu totul altfel decât ete azi. Pe primul loc era preferată secţia de cibernetică, pe locul al doilea era informatica şi pe locul al III-lea era statistica. Când mergeai la seminarul de programare situaţia era absolut specială:
- studenţii erau foarte deştepţi,
- studenţii aveau interes şi pentru calculator,
- nu spuneai toată problema că aveai şi soluţia ei,
- studenţii erau sclipitori, implicaţi şi creativi.
Economia comunistă avea nevoie de absolvenţi de la Secţia de Cibernetică pentru elaborarea de modele de prognoză, pentru construirea de modele cibernetice ale dezvoltării sectoriale, dar şi în zona analizelor macroeconomice.
Pe vremea aceea, admiterea la facultatea de Cibernetică era cu două matematici, algebră şi analiză matematică, iar a treia probă era la fizică. Această selecţie făcea diferenţa, căci una este examenul de fizică cu două matematici şi altcumva este selecţia cu o matematică subţire şi la alegere economie şi geografie. Despre faptul că acum nu se mai dă examen de admitere nu vreau să spun nimic, datorită faptului că în capitalismul nostru de cumetrie, am preluat ceea ce se face la marile universităţi americane, adică nu se dă admitere, dar unde auto-selecţia funcţionează, acompaniată de o selecţie pe bază de dosar de candidat, ceea ce la noi este doar o poveste crocantă.
Aş fi tare curios să ştiu concret:
- numărul absolvenţilor ciberneticieni care lucrează în informatică,
- numărul absolvenţilor ciberneticieni care lucrează în bănci fără să facă modelare,
- este procentul celor învăţate la Cibernetică şi utilizate de absolvenţi în producţie.
Acum cred că totul este perfectibil, numai că perfecţionarea nu vine de la sine şi nici de la piaţa muncii, atât timp cât învăţământul superior de stat este caracterizat prin imobilism, incapacitate de adaptare şi orientare spre profesori şi nu spre studentul destinat pieţii muncii. Probabil o reformă cu mult mai radicală decât cea propusă de Programul Bologna ar aduce acele elemente care să restabilească atmosfera de seriozitate din învăţământ, ceea ce ar duce şi la reorientarea învăţământului de cibernetică economică, despre care cred că are resurse excepţionale pentru a fi ceea ce trebuie, căci materia primă există, iar profesorii abia aşteaptă să facă acest salt calitativ, atât de necesar pentru UE.