O realitate este o realitate, care nu ai cum să treci peste ea, orice ar fi.
Cei din cibernetică au trăit, trăiesc şi vor trăi dezamăgiri profunde pentru că percep realitatea fiecare în felul lui.
Ei nu au ştiut să-l omagieze în 2017 cum se cuvine pe Manea MĂNESCU.
Ei au făcut nu ştiu ce încât Dumitru MARIN, cel care i-a păstorit ani în şir, îi evită total.
Ei nu-şi apreciază şi nu-şi cunosc trecutul de dinainte de 1989.
Ei nu-şi preţuiesc înaintaşii, crezând că lumea începe şi se termină cu ei, cei de azi.
Faptul că a dispărut catedra fanion din istoria facultăţii este o realitate crudă, ireversibilă.
Optimismul meu este reţinut acum, căci după pensionarea lui Gheorghe RUXANDA, Vasile NICA, Gheorghe OPRESCU, Liliana SPIRCU, Adrian BĂDESCU, Emil SCARLAT, Crişan ALBU şi Dumitru MARIN, aceşti monştrii sacri ai ciberneticii, lumea ciberneticienilor este mult mai săracă, mai dispersată şi mai ternă. eu merg pe zicerea: după moartea mea, ce bani or umbla. Deci,ceea ce s-a făcut a fost măreţ, sublim şi desăvârşit, iar vremurile ce vor veni, vor aduce şi ele surprize, dar nu prea le văd în roz.