Nişte ratangii

Rar mi s-a întâmplat să contabilizez atâtea erori câte am contabilizat în zona ciberneticii economice. Eu le numesc ratări impardonabile, imponderabile şi improbabile, dar care s-au produs, ca evenimente rare. Prima ratare a fost dată de crearea conflictului artificial între ciberneticienii din centrul de calcul al ASE şi membri sub-colectivului de cibernetică din Catedra de Cibernetică Economică.
A doua ratare a fost legată de faptul că nici un membru al sub-colectivului din catedră nu a fost invitat să participe la munca de elaborare a lucrării Cibernetica Economică publicată de Manea MĂNESCU în 1978.
A treia ratare este legată de lipsa de rezistenţă şi resemnarea suspectă a celor dn Catedra de Cibernetică Economică la acapararea celor de la Catedra de Planificare, care aroganţi, obraznici şi insistenţi au cotropit un domeniu de vis, transformându-l într-o hazna cu miros pestilenţial, prin descriptivismul disciplinelor lor, dus dincolo de obscenitate.
A patra ratare este legată de modul brutal de desprindere de vechea catedră în 1991, căci trecutul glorios a fost lăsat să se piardă în neant, deşi prin plecarea cu brand cu tot, trebuia luat la pachet şi acel trecut. A lua totul de la zero este un adevăr valabil de urmat doar în condiţiile unei revoluţii care se justifică prin ruperea lanţurilor împilării, ceea ce atunci nu era cazul.
A cincea ratare este realizată pe traseul 1991-2011 prin politica aplicată a evoluţiei noii Catedre de Cibernetică Economică, mulţumită să fiarbă în suc propriu, fără a se extinde spre alte zone, din considerent pe care eu le consider nefondate. Lipsa de viziune a celor care au păstorit catedra şi modul lor defectuos de a se poziţiona în raport cu ceilalţi, uneori aceştia fiind puternicii zilei, au fost factorii care au dus la acele acumulări care s-au lăsat cu plăţi de poliţe, dintre care desfiinţarea catedrei în 2011 a fost momentul culminant.
Trebuie să spun că în 2011 am mers şi am rugat să fie păsuiţi şi să se accepte ca unii să treacă provizoriu la ei pentru a atinge acel număr fatidic invocat de cei care cereau desfiinţarea. Cred că erau prea mari forţele ce-şi doreau desfiinţarea din moment ce nu a fost acceptat nici un artificiu de salvare.
Eu ştiu multe chestii de culise, pe care nu am să le spun aici, care au dus la acea luptă îndârjită, soldată cu desfiinţarea Catedrei de Cibernetică Economică şi cu acel moment s-a ars o pagină glorioasă de istorie, lucru care nu a contat pentru cei ce şi-au dorit răzbunare a deplină şi definitivă.