Mă simt obligat să scriu aici numele lui Manea MĂNESCU, căci Manea MĂNESCU este tăticul acestei facultăţi care conţine în titulatură sintagma de cibernetică economică.
Manea MĂNESCU a fost personalitatea care a avut anvergura ce i-a permis să impună:
- o facultate,
- o catedră,
- un domeniu,
- o revistă,
- o sintagmă,
care şi azi există cu toatele, fără ca acela care le-a născut să fie pomenit deşi cu toţii mănâncă o pâine albă de pe urma lui.
Anul 1967 a adus o dată cu modernizarea ASE, crearea facultăţii de Calcul Economic şi Cibernetică Economică.
Anul 1978 a adus dezastrul, prin transformarea Facultăţii de Calcul Economic şi Cibernetică Economică de cinci ani, în Facultatea de Planificare şi Cibernetică Economică de patru ani.
Imediat după Revoluţia din Decembrie 1989 a avut loc reînfiinţarea facultăţii de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică – CSIE, cu durata studiilor de 5 ani, ca vreo câţiva ani mai târziu să revină ca în vremurile bolşevice la 4 ani, iar după 2000 la trei ani cum a zis programul Bologna.
Este vorba de o istorie zbuciumată a Facultăţii de Cibernetică, istorie pe care şi eu am traversat-o, pe care am simţit-o pe pielea mea, cu bune, dar mai mult cu rele, căci eu zic aşa după cum cred, omul sfinţeşte locul. Deci, având conducători până la revoluţie, fără calităţi de excepţie, excluzându-i pe NICOLAU, RACOVEANU şi VASILESCU, facultatea a traversat momente fundamentale cu soluţii pe care eu le consider neconforme, născute din teamă, necunoaştere şi lipsă de management autentic.
Despre şefii mei de catedră, mă refer la cei din vechea catedră de Cibernetică Economică nu am multe cuvinte de zis, dar cuvinte de laudă nu am de nici un fel, căci am trăit cele mai negre momente ale evoluţiei mele şi nu vreau să arunc cu lături în nimeni, deşi aş avea o cohortă care le-ar merita din plin.
De când am ieşit la pensie, nu am ţinut legătura cu facultatea ca să am acum informaţie pe care s-o prezint acum. Este o carenţă a mea, dar sunt corect şi nu mă lansez în aprecieri de nici un fel, pentru a deforma o realitate în mişcare.
Viaţa economico-socială din ţară este cenuşie, banală, mediocră până la strălucire întunecată, iar învăţământul superior nu are cum să fie altfel, deşi toată lumea vorbeşte de salturi calitative, de evoluţii spectaculoase, pe care eu le consider doar caricaturi ale unei performanţe simulate dizgraţios, în dorinţa de a crede că se face ceva, după zicerea lui Ion CARAMITRU:
- Mircea, fă-le că faci ceva!
Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică ar trebui să aibă o strategie, un obiectiv de urmărit, pe care toţi profesorii să-l urmărească cu tenacitate şi care să ducă spre acea calitate de nivel înalt pe care toată suflarea poporului şi-o doreşte, dar pe care unii cred că o ating fără să năduşească din greu, ceea ce este după părerea mea un vis irealizabil. Trebuie unitate, muncă, eficienţă şi mai ales transparenţă, căci valorile autentice nu se nasc din nimic.