Voi relata aici o întâmplare de demult când un profesor de la catedra de Cibernetică Economică, la începutul lui octombrie era stresat căci el nu-şi cunoştea norma. Era full professor, nici asistent, nici lector, ci repet, full professor, pentru că:
- normele erau la secret acolo,
- împărţeala o făcea şeful,
- se dorea ca toţi să fie Mariţe bune la toate,
- stresatul poporului era sursa liniştii boierimii,
- criteriile de apreciere aveau valenţe altundeva decât în valoare,
- teoria relativităţii funcţiona şi în colectivităţi reale,
- doi adunat cu dor nu mai făceau patru, din motive obscure, totuşi.
ceea ce în Catedra de Informatică Economică era de neconceput, la Cibernetică era o realitate cotidiană, care-mi aducea aminte de zilele în care lucram cu ziua la cules de prune pe când eram în şcoala elementară şi doream să merg să mă fac zburător la circul Picolini. Vătaful de acolo, fost dezertor, făcea împărţirea parcelelor tot cum îi bubuia lui prin cap, nemulţumindu-i pe toţi.
Atmosfera de dinainte de 1989, când fostul şef de catedră înconjurat de ciracii lui tăiau şi spânzurau, a fost continuată şi în noua catedră de Cibernetică Economică, pentru că obiceiurile proaste se preiau fără dificultate. Când ai ocupate sub 40% din posturile din statul de funcţiuni al catedrei, în loc:
- să-i chemi pe colegi să discuţi cu ei,
- să oferi colegilor ceea ce-şi doresc,
- să ai o atmosferă civilizată, constructivă,
împarţi darurile după bunul plac, încurcând totul, doar pentru a obţine exact opusul unei atmosfere colegiale, nu denotă altceva decât un management de c-c-t, de slugă, pentru că altcumva nu ar avea ce căuta poziţia de zbir, acolo unde alegerile sunt o dată la patru ani.
Am înţeles că în sub-colectivul de cibernetică din DICE lucrurile nu sunt total diferite, căci oamenii în loc să construiască noi resurse, doresc să păstreze sau se luptă să cucerească noi privilegii, crezând că peste tot sunt numai duşmani, acaparatori, colportori, intriganţi, demolatori şi rău intenţionaţi.
Discutam cu cineva despre care eu am o părere foarte bună şi mi se jeluia că ideea de promovare acolo este ca pe vremuri, ştiut fiind faptul că omul nu este ca vinul, cu cât e mai vechi, cu atât e mai bun, vorbindu-se de cerneala care nu s-a uscat de pe decizia de promovare de pe lector, primită acum trei ani, în condiţiile în care cei ce invocau chestiunea arseseră etapele ca vântul şi ca gândul. Lumea uită.