Cercetătorul ştiinţific

Cercetătorul ştiinţific autentic este o parăre rară, pentru că rari sunt şi oamenii:
- pasionaţi,
- perseverenţi,
- ambiţioşi,
- analitici,
- serioşi,
- muncitori,
- modeşti,
- consecvenţi,
- insistenţi,
- auto-exigenţi,
- oneşti,
- modeşti.
Cine nu are toate aceste trăsături de caracer, să nu se apuce de cercetare, căci munca de cercetare este:
- grea,
- imprevizibilă,
- necesită sacrificii,
- creativă şi inspiraţia nu vine la comandă,
- cea care presupune 1% inspiraţie şi 99% transpiraţie,
- nu are căile presărate cu petale de trandafiri,
- muncă de echipă,
- cea care necesită parcurgerea unui ciclu de durată.
Cercetătorul ştiinţific trebuie să se dăruiască muncii sale de zi cu zi şi să înfrunte cu aceeaşi tenacitate succesele ca şi eşecurile, căci el este cel care creează soluţii originale şi soluţiile originale nu pică din cer, fără a fi consecinţă obligatorie a muncii asidue depuse de cercetător, ci sunt rezultatul acelei inspiraţii care rezultă ca salt calitativ, după multe acumulări cantitative făcute prin muncă, muncă şi iar muncă.
Programul de muncă al cercetătorului ştiinţific nu este musai de opt ore pe zi de la 8 – 16,30 incluzând şi masa de prânz. El munceşte cu mult mai mult, adică munceşte:
- când are chef,
- în afara orelor de program,
- când găseşte un material de citit,
- dacă simte că-i vine o idee,
- când îşi dă seama că a greşit ceva,
fără a aştepta ca totul să se producă în intervalul celor două semnături ale condicii de la serviciu.
Am cunoscut cercetători ştiinţifici dedicaţi, care:
- aveau un dulap cu cărţi pe domeniul lor de interes,
- ţineau pe birou multe hârtii despre care numai ei ştiau ce înseamnă,
- învăţau tot timpul despre tema pe care o abordaseră,
- vorbeau cu pasiune şi cu exactitate despre ceea ce făceau,
- aveau o nelinişte interioară, dată de dorinţa de a da soluţii la probleme,
- aveau puterea de a discuta şi analiza calitatea soluţiilor propuse,
- reuşeau să colaboreze cu alţi specialişti pentru a obţine o soluţie cât mai valoroasă.
Există foarte mari diferenţe între cercetătorii ştiinţifici, diferenţe date de:
- vârstă,
- pregătire academică,
- notorietate,
- număr de proiecte de succes la care au lucrat,
- calitatea soluţiilor originale propuse,
- numărul de articole publicate,
- numărul de citări,
- poziţia în echipa de cercetători,
- nivelul de profesionalism,
- conferinţele la care este invitat
, - recunoaşterea internaţionale,
- titlurile şi diplomele obţinute.
Toate se obţin cu trudă. Cine crede că un cercetător se naşte peste noapte, face o mare greşeală. Există cercetători care au îmbrăţişat această muncă pentru că:
- au găsit un model pe care l-au urmat, pe vremea când erau tineri,
- au identificat o problemă, au perseverat şi au găsit soluţii,
- au fost integraţi în echipe care le-au stimulat creativitatea şi au rămas acolo,
- au considerat că este munca potrivită caracterului lor,
- au găsit acele satisfacţii prin munca depusă în cercetare,
- se plictisesc de a face munci de rutină, ei fiind tot timpul în căutarea lucrurilor noi.
Mulţi se îndreaptă spre munca de cercetare considerând-o:
- curată,
- uşoară,
- aparte,
- nenormată,
- garantată,
- specială,
- flexibilă,
- individuală.
Lucrurile stau cu totul altfel. Cercetătorii ştiinţifici fac parte dintr-o lume deosebită, unde se munceşte din greu pentru a obţine rezultate valoroase, fără a exista vreodată siguranţa că aceste rezultate vor şi veni vreodată cu certitudine.
Când frământăm cozonaci, dacă respectăm procedurile, cozonacii vor creşte şi vor fi gustoşi.
Dacă ne pregătim serios de examen, vom obţine nota de promovare.
Dacă respectăm toate regulile, când săpăm un şanţ, acesta va corespunde cerinţelor stabilite.
Dacă ne pregătim de un concurs de haltere şi din 500 de ridicări, 475 sunt peste recordul mondial, la concurs, dacă respectăm cerinţe minime, cu siguranţă vom obţine un rezultat foarte bun.
Niciodată nu ne vom propune ca azi la ora 17,35 să scriem un poem despre primăvară, crezând că inspiraţia se va declanşa al acel moment şi metaforele vor curge instantaneu.
Niciodată nu vom face o sculptură la comandă, în ideea de a executa opera de artă fără a ţine seama de inspiraţia care trebuie să apară pentru a găsi forma, expresia, dimensiunea, acea stare de emoţie pe care artistul o va transmite, căci una este să faci o operă de artă şi alta este de a pune în lucrare un obiect oarecare de serie, în care un meşteşugar face mici variaţiuni de la un pitic de lut la un altul, căci amatorii de a pune în grădini şi pe alei aşa ceva sunt foarte mulţi oameni cu venituri peste medie.
Cercetătorul ştiinţific este asemenea unui artist. El creează. Nu creează opere de artă, ci soluţii originale la probleme noi. Aşa cum pictorul ştie geometrie, ştie despre culoare, despre proporţii, despre lumină, tot aşa şi cercetătorul ştiinţific ştie foarte multe elemente de bază, dar şi de fineţe, din domeniul în care-şi desfăşoară activitatea. Nici pictorul, nici cercetătorul ştiinţific nu ştiu să explice cum le-a venit ideea de a face acel produs, care la unui se numeşte pictură, iar la celălalt se numeşte soluţie originală, care ia forma unei demonstraţii de teoremă sau reţetă de fabricaţie a unui medicament revoluţionar sau un mecanism sau un principiu de fizică sau o teorie revoluţionară din chimie.
Poveştile frumoase cu mărul care i-a căzut în cap unui fizician sau cu un medicament descoperit din greşeală, ar fi cazul să fie tratate ca amuzamente. Marile descoperiri au la bază o idee genială, născută din frământări profunde, intense şi nebănuite.
Ea pare doar o scânteie, dar are la bază gânduri care l-au măcinat profund pe autorul ei ani mulţi şi l-au consumat fără ca cineva să aibă vreo bănuială că acel om trăieşte nenumărate drame interioare, arte ca un băţ de chibrit la intensitate maximă.
Este adevărat că în lumea modernă, cercetarea ştiinţifică are alte particularităţi. numai că una este o mică fărâmă, care corespunde acumulării cantitative, într-un ocean de idei şi cu totul altfel se pun problemele în cazul marilor salturi calitative.
Cercetarea ştiinţifică nu trebuie:
- demitizată,
- negată,
- bagatelizată,
- subapreciată,
- suprimată,
- subfinanţată.
Cei ce au strigat: moarte intelectualilor! după 1990, acum trag ponoasele, căci fără cercetare ştiinţifică nici un popor nu are vreo şansă de a progresa cât de cât, lucru care se vede cu ochiul liber la noi, chiar dacă ne înfoiem în pene că avem cercetare ştiinţifică şi că suntem bântuiţi de rezultate spectaculoase. Faptul că acum în 2019 noi nu avem un premiu NOBEL obţinut de un român care a lucrat aici într-un laborator din spaţiul nostru cel mioritic, spune foarte mult, adică nothing neică.