Cercetarea ştiinţifică nu se face de dragul cercetării, pentru a mai bifa o activitate, deşi uneori se întâmplă şi aşa ceva, ci pentru a atinge obiective precis definite din care amintesc:
- reducerea duratei de execuţie a unui produs,
- creşterea randamentului unui utilaj,
- creşterea productivităţii muncii în realizarea unei operaţii de prelucrare,
- descoperirea unui procedeu pentru realizarea unui produs specificat,
- găsirea unui material înlocuitor cu aceleaşi proprietăţi, mai ieftin,
- creşterea fiabilităţii unui produs,
- implementarea unor noi funcţionalităţi pentru un echipament,
- simplificarea unui proces de producţie,
- creşterea duratei de funcţionare a unui echipament,
- scăderea greutăţii unui echipament,
- creşterea performanţei unui sportiv,
- definirea unui procedeu pentru a soluţiona în condiţii de siguranţă o problemă de sănătate,
- descoperirea unui medicament,
- realizarea unui tratament mai eficient.
Se face cercetare ştiinţifică şi în domenii care nu au ca efect creşterea calităţii vieţii indivizilor, aşa cum sunt cercetările din domeniul militar care, din contră, urmăresc eficienţa caracterului distructiv, a preciziei loviturilor şi multe alte aspecte deloc în concordanţă cu idealurile nobile ale umanităţii, obţinând soluţii originale, care tot ca rezultat al cercetării ştiinţifice sunt.
Am evitat să utilizez cuvintele maximizare, minimizare sau optimizare, pentru a nu limita rolul cercetării ştiinţifice, ştiut fiind faptul că salturilor cantitative le sunt urmate salturi calitative spectaculoase, care schimbă totul, revoluţionând domeniile unde se produc.
Se ştie că orice problemă de optimizare corespunde unui cadru definit. Cea mai bună soluţie se referă la acel cadru stabilit. Când se schimbă acel cadru, se schimbă şi soluţia optimă, deci totul este într-o continuă mişcare. Ceea ce era optim ieri, devine ridicol mâine.
|
