Comunismul avea drept stindard cercetarea ştiinţifică. De aceea au fost înfiinţate nenumărate institute de cercetări, dintre care enumer aici doar câteva:
Institutul de tehnică de Calcul –ITC,
Institutul de cercetări în Informatică – ICI
Institutul Central de Cercetări în Chimie – ICECHIM
Institutul de Cercetare şi Proiectare Navală – ICEPRONAV
Institutul de Studii şi proiectări Hidroenergetice – ISPH,
Institutul de Cercetare pentru Componente Electronice – ICCE
Institutul de Cercetări Metalurgice – ICEM
Institutul National de Cercetare - Dezvoltare pentru Textile si Pielărie – INCDTP
Institutul de Fizică Atomică – IFA
Institutul de Cercetare şi Proiectare pentru Industria Lemnului – ICPIL
Institutul National de Cercetare - Dezvoltare Agricola Fundulea – INCDA
Institutul Naţional de Cercetări Economice – INCE
Institutul de Cercetări în Matematică - ICEMAT
Dacă un astfel de institut avea 600 – 1.000 de salariaţi din care între 300 şi 500 erau cercetători ştiinţifici şi numărul acestor institute era de 200, să zicem, rezultă că în vremea comunismului aveam între 60.000 şi 100.000 de cercetători ştiinţifici. Dacă dintre aceştia 1/3 erau de înaltă clasă, rezultă că între 20.000 şi 33.000 de cercetători aveau o valoare foarte ridicată, ceea ce însemna foarte mult pentru potenţialul creativ al naţiei la acel moment.
Nu voi spune că institutele de cercetări:
- erau dotate cu cele mai noi tehnologii,
- aveau biblioteci cu cărţi şi reviste din literatura mondială la zi,
- aveau cercetători cu doctorate luate în marile universităţi ale lumii,
- participări cu lucrări la cele mai importante congrese din străinătate,
- aveau schimburi cu alte institute de cercetări cu preocupări similare din lume,
- asigurau circulaţia informaţiilor între cercetătorii lor şi cei din alte ţări,
- aveau deschidere spre cooperare pentru a ajunge în topuri prin rezultate.
Ele aveau limite specifice acelor timpuri, dar ceva-ceva se mişca în cercetarea acelor vremuri, comparativ cu situaţia de acum în care cercetarea ştiinţifică este privită ca un business, ca o activitate cu caracter industrial, în care rutina, repetiţia şi previzibilul sunt elemente de bază, fără a se gândi o clipă că prin cercetare ştiinţifică elementul creativ are caracter dominator. Acum se înregistrează un grav regres în ceea ce priveşte structurile organizatorice şi de management ale cercetării. Rezultatele vorbesc de la sine, căci prin dispariţia şi marilor platforme de cercetare, rezultatele s-au diminuat dramatic.
Nu sunt deloc nostalgic, dar trebuie acceptată realitatea crudă:
- numărul cercetătorilor a scăzut dramatic,
- numărul programelor de cercetare este nesemnificativ,
- valoarea soluţiilor originale este extraordinar de mică,
- salariile cercetătorilor ştiinţifici sunt foarte mici şi nu sunt atractive,
- tinerii preferă industria sau să pleca în străinătate la salarii cu mult mai mari.
Nu cred că acum politicile de dezvoltare a institutelor de cercetări sunt de luat în considerare, mai ales acum când Internetul face ca lucru în mediul virtual să fie o realitate, permite reducerea birocraţiei specifice acelor institute de cercetări, greoaie, lente şi mai ales înţepenite în trecut. Acum documentarea nu mai este o problemă. Acum constituirea de echipe virtuale nu mai este o problemă. Acum problemaq este de a defini un obiectiv care să fie lansat cercetătorilor, să existe banii şi cercetarea se organizează de la sine, mediul online facilitând realizarea cu o viteză inimaginabil de mare totul.
|
