Evaluarea echipei de cercetare



Oricare dintre noi trebuie să fim evaluaţi, pentru a se şti cu suficientă precizie câte parale facem, mai ales dacă muncim în cercetare.
Este adevărat că anual, cercetătorii ştiinţifici sunt evaluaţi de şefii lor şin primesc un calificativ, de regulă foarte bine, mai ales atunci când şefii, din indolenţă, îşi pun subalternii să-şi întocmească singuri acele aprecieri. Am trăit şi eu acele momente, iar pe şefii care mă puneau să-mi scriu singur referatul de apreciere, i-am detestat din tot sufletul. Ei erau şefi şi primeau salariu să mă cunoască aşa cum eram eu şi să scrie două rânduri, oricare a r fi fost acelea, despre mine. Dar nu o făceau.
Evaluarea individuală a cercetătorului se va face folosind un şablon cu un număr de M caracteristici, iar evaluatorul va da note de la 0 la 10. Se va calcula o medie şi aceea este evaluarea.
Dacă acea medie este strict mai mare ca 9,20 înseamnă că cercetătorul este foarte bun.
Dacă media este cuprinsă între 7,80 şi 9,20 înseamnă că avem în faţă un cercetător bun.
Pentru medii strict mai mici decât 7,20 înseamnă că cercetătorul nu este bun şi bye, bye.
Eu am făcut la un moment dat nişte fişe după care mi-am selectat colaboratorii, în care am inclus:
- situaţia şcolară la disciplinele unde eu lucram,
- caracterul,
- punctualitatea,
- creativitatea,
- eficienţa,
- capacitatea de auto-corecţie,
- calitatea dialogului,
- capacitatea de a se documenta,
- puterea de muncă,
- elaborarea de variante,
- situaţia personală,
- carnet şofer,
- preocupări culturale,
- practicare sport,
- timp alocat hobby.
Folosind un asemenea şablon, am reuşit să să fac evaluări suficient de corecte. Numai într-un singur caz evaluarea a dat sub 7,80 am lucrat cu persoana, dar s-a dovedit a fi o eroare, ceea ce mi-a confirmat că şablonul era corect proiectat. O eroare la multe zeci de situaţii, este de acceptat.
Din punctul meu de vedere, managerul de cercetare trebuie să noteze câte ceva, mai ales în zona abaterilor de la termenele planificate, dar şi cele legate de calitatea livrabilelor.
Să nu uităm că sunt nişte aspecte pe care orice cercetător trebuie să le ia în considerare, mai ales atunci când este vorba de aspecte care nu au caracter repetitiv. Dacă acele elemente se pierd, sunt pierdute şi analiza cantitativă fără ele va fi incompletă. Cercetătorul trebuie să ştie acest lucru, iar ridicatul din umeri cu privirea în pământ nu salvează situaţia, iar concluziile vor fi suspendate în aer, din moment ce nu au la bază nici un rezultat numeric.