Toată lumea vorbeşte despre domeniile de interes.
Fiecare dintre noi are aplecare spre o anumită zonă, căreia îi dedicăm ceva mai mult timp sau chiar tot timpul.
Ne documentăm în acel domeniu.
Căutăm să ştim care sunt problemele noi din acel domeniu.
Vrem să ştim ce conferinţe se organizează pe acel domeniu.
Dorim să cunoaştem persoane care lucrează în acel domeniu.
Mergem prin biblioteci, pe Internet şi prin librării să vedem cărţi apărute despre acel domeniu.
Dacă am citit mult despre acel domeniu, dorim să aprofundăm şi mai mult.
Ne face plăcere să descoperim noi şi noi faţete pentru acel domeniu.
Pentru fiecare dintre noi se găseşte cel puţin un domeniu de interes. I se zice de interes, pentru că simţim ceva special pentru ceea ce este acolo, despre cum se pun problemele, despre şansele pe care le avem să ne aducem şi noi contribuţia în soluţionare vreunei probleme pe care o considerăm interesantă.
Rezultă că domeniul de interes ni se potriveşte ca o mănuşă.
Apar mai multe situaţii în alegerea domeniului de interes şi anume:
- ne este sugerat de către cineva care intuieşte la noi calităţi care ne asigură succesul dacă lucrăm în respectivul domeniu de interes,
- există contracte de cercetare finanţate copios şi pe termen lung pentru a soluţiona probleme dintr-un domeniu şi ni se sugerează că este bine să lucrăm acolo,
- sunt poziţii de concurs pentru poziţii de cercetător în laboratoare de cercetare din a căror denumire rezultă domeniul de interes şi noi ne dorim să lucrăm acolo,
- coordonatorul tezei de doctorat cu care preferăm să derulăm un stagiu doctoral are deja fixat un domeniu de interes şi doreşte să coordoneze o teză pe o anumită temă din domeniul de doctorat respectiv, iar noi îmbrăţişăm ideea de a merge acolo,
- auzim în staţia de tramvai despre un anumit subiect, un cuvânt cheie ne entuziasmează, începem o documentare, ne dăm seama de noutatea zonei, de importanţa acesteia şi chiar ne surâde ideea de a începe să lucrăm acolo, deci domeniul de interes apare din senin şi asta este,
- nevoia ne împinge să alegem un anume domeniu de interes, căci trebuie să avem un anumit loc de muncă şi acolo este nevoie de o anumită calificare sau recalificare, ceea ce duce la creşterea instruirii noastre pe o temă care de fapt vrând-nevrând se transformă în domeniu de interes, după proverbul că pofta vine mâncând.
Erau acum câţiva ani la un concurs pentru ocuparea unui post de conferenţiar la Universitatea Babeş-Bolyai şi un candidat, în prezentarea sa a spus că are 32 de domenii de interes. Am rămas cu gura căscată, căci eu în 40 de ani de carieră universitară nu am avut decât 4 domenii de interes.
Omul, prin domeniu de interes înţelegea că:
- a auzit de ceva,
- a citit ceva,
- a reprodus în faţa studenţilor ceea ce a citit,
- a făcut nişte sinteze pe care le-a publicat.
Deja îmi era clar că nu era vorba de domenii de interes, ci de o spoială superficială, care nu duxcea nicăieri, în opinia mea.
Eu consider că domeniul de interes:
- este bine conturat,
- are probleme de rezolvat,
- are bibliografie cât cuprinde,
- necesită timp pentru documentare,
- înseamnă să lucrezi într-un loc de muncă,
- presupune să soluţionezi probleme din el,
- înseamnă să oferi soluţii noi şi practice,
- presupune să verifici că ceea ce faci este bine,
- este cel de la care pleacă ideile de articole şi cărţi pe care le publici,
- generează pe baza experienţei acumulate toate tipurile de diseminări.
Mi se pare jenant să spui că ai un domeniu de interes unde doar te-ai documentat şi ai vorbit despre ceea ce ai citit în faţa unora ca să le arăţi cât de măreţ eşti, fără să fi avut o problemă concretă de rezolvat şi fără să-i fi dat o soluţie cât de cât originală, pe care cei din jur s-o aprecieze.
Cred că un om are capacitatea de a duce cel mult două domenii de interes simultan, deşi de unul singur este cel mai bine să ne ocupăm, aşa cam 5-10 ani dacă nu chiar toată viaţa, dacă vrem ca despre noi să se vorbească în termeni corecţi că suntem buni în ceea ce facem.
Trecerea de la un domeniu de interes aşa cum bate vântul, nu este o treabă serioasă şi cu siguranţă ne face doar să fim indivizii care dau cu nasul, văd despre ce este vorba, cred că deja ştiu cum stau lucrurile, scriu ceva din citite, fără să verifice prin experienţă proprie şi apoi închid uşa şi pleacă.
Mie nu mi-a plăcut niciodată diletantismul şi pe diletanţi nu i-am apreciat niciodată. Schimbarea locurilor de muncă şi a colectivelor de cercetare la intervale mai mici de un an îmi dau de gândit. Cei ce fac teze de doctorat şi apoi abandonează domeniul de cercetare unde au zăbovit cel puţin trei ani, dacă au zăbovit cu adevărat, mi se par că abandonează cu prea mare uşurinţă domeniul de interes, mergând unde se câştigă mălai, trădându-şi pasiunea pe care au clamat-o pe toată durata stagiului doctoral.
|
