Orice cercetare ştiinţifică serioasă începe cu documentarea. Sunt cercetători cu experienţă care ştiu suficient de multe lucruri, dar şi ei recunosc că trebuie să parcurgă această etapă pentru a fi la zi exact cu tot ceea ce trebuie să ştie că s-a făcut. De aceea, prin a face o documentare înseamnă a identifica, a citi şi a aprofunda:
- cărţi din domeniul respectiv,
- articole,
- comunicări la conferinţe,
- studii elaborate,
- discuţiile din grupurile de lucru de pe reţele de socializare,
- rezultate din laboratoare,
- informaţii despre prototipuri şi experimente,
- modalităţi de aplicare a unor soluţii în industrie.
Dintr-o documentare solidă se vede:
- cum se pune corect problema,
- ce s-a făcut concret,
- care sunt soluţiile date,
- care este eficienţa fiecărei soluţii date,
- ce costuri sunt angrenate,
- care este complexitatea procesului de cercetare,
- cam care este durata procesului de cercetare,
- cam cum va arăta soluţia originală,
- care sunt riscurile care se estimează că vor apărea.
Prudenţa este o caracteristică a oricărui cercetător serios, căci optimismul debordant nu are ce căuta, doar din dorinţa de a impresiona. Era cândva la Cluj un tip care se lăuda el că face o cercetare legată de producerea sângelui artificial. Mai era un medic congolez stabilit în Bucureşti, care zicea că are deja descoperirea unui medicament care vindecă bolnavii de cancer şi s-a iscat o atmosferă teribilă în jurul său, căci în realitate era doar un şarlatan. Mai era unu empirist care ziceaq că posedă invenţia unui motor care merge cu apă şi care dezvoltă o putere extraordinar de mare. O televiziune arăta acea drăcovenie, dar nu am văzut cum funcţiona. Mi se pare o chestie neserioasă ca un om fără o instruire cât de cât serioasă să facă o invenţie de o astfel de profunzime, mai ales că lucrurile simple au cam fost descoperite şi nu prea mai sunt lucruri simple care-şi aşteaptă inventatorii.
Calitatea documentării se vede din:
- structura bibliografiei,
- intervalul pe care se întinde bibliografia,
- diversitatea surselor bibliografice,
- modul impecabil de a construi referinţele,
- caracterul uniform al citărilor în text,
- lipsa exceselor de citări şi autocitări,
- abordarea obiectivă, nepărtinitoare a situaţiei.
Există şi în zona celor care fac documentarea adevăraţi profesionişti, care ştiu să caute şi mai ales să păstreze acel echilibru care să scoată în evidenţă adevăratul stadiu al cercetării pe problema luată în considerare, fără a porni cu cosmetizări şi artificii din startul ciclului de realizare a cercetării.
|
