După derularea unui ciclu de cercetare, după ce s-a trecut la implementarea soluţiei şi rezultatele sunt mai mult decât convingătoare, este rezonabil să se facă diseminarea rezultatelor, adică acele rezultate originale să fie făcute cunoscute prin:
- publicarea de articole,
- participarea la conferinţe cu prezentări,
- elaborarea de studii,
- includerea rezultatelor într-un capitol de carte,
- obţinerea unui brevet.
Mulţi cercetători evită să facă o diseminare sistematică şi rezultatele lor se pierd în anonimat, iar peste ani află că altcineva a reuşit să obţină o aceeaşi soluţie, la o diferenţă de timp mare, căci omul a trebuit să muncească să redescopere apa calcă, doar pentru că nu a găsit în literatură că apa caldă fusese deja descoperită.
Unii exagerează cu diseminarea, plimbând ca pe sfintele moaşte prin tot soiul de reviste şi pe la tot felul de conferinţe o aceeaşi soluţie, pe care o întorc pe toate feţele.
Acum există mediul online şi se fac bloguri, care scurtează foarte mult perioada de aşteptare în a face publice rezultate obţinute. Există şi grupuri de dialog pe probleme, unde un cercetător are posibilitatea de a-şi prezenta soluţia. Dezavantajul este legat de faptul că în mediul online, ceilalţi cercetători discută fără menajamente şi există riscul ca o soluţie pe acre un cercetător mai puţin documentat să o considere epocală, iar ceilalţi să o considere banală sau chiar învechită sau deja cunoscută.
Cei ce fac diseminare, vor trebui, exact ca în cazul croitorului, să măsoare de zece ori şi să taie o dată, adică să verifice şi să răsverifice totul, căci dacă este publicat ceva eronat, în mod automat vor apare ecouri care corectează eroarea şi autorul neglijent va fi pus în situaţia să-şi pună cenuşă-n cap.
Cine scrie un articol pentru diseminare, va trebui să structureze articolul arătând:
- stadiul cercetării,
- problema de soluţionat,
- ipotezele de lucru,
- formule utilizate,
- software utilizat pentru prelucrări,
- soluţia obţinută,
- seturile de date,
- proceduri de culegere a datelor,
- asigurarea calităţii datelor culese,
- modul de validare,
- avantajele soluţiei,
- calitatea soluţiei,
- contractul de cercetare,
- faptul că echipamentele de măsurat au fost calibrate legal,
- direcţiile de cercetare viitoare,
- anexe dacă acestea sunt necesare,
- o adresă web unde se află alte detalii dezvoltate,
- cui adresează mulţumiri.
Diseminarea rezultatelor nu este o treabă uşoară şi trebuie privită cu mare seriozitate. Autorul nu trebuie să ofere totul, mai ales când doreşte să fie contactat pentru a face contracte de cercetare şi să dezvolte problema tot într-un cadru bazat pe finanţare, dacă doreşte mai ales să facă generalizări.
Am văzut situaţii în care diseminarea se efectuase înainte ca rezultatele să fie stabilizate şi multe dintre cele anunţate în articol nu erau nici pe departe verificate în practică. Am văzut diseminare de soluţii depăşite, autorii având alte rezultate cu mult peste cele prezentate, iar când s-a discutat cu ei, rezulta că stadiul prezentat în articol nu mai avea nici o legătură cu ceea ce se petrecea pe teren, articolul fiind mult rămas în urmă.
Consider că diseminarea soluţiilor originale sub forma unei cărţi este bine venită numai după ce autorul s-a făcut cunoscut în lumea cercetătorilor prin rezultate cu totul speciale. Era cândva o problemă interesantă şi anume problema de croire a reperelor dreptunghiulare din planşe omogene, de asemenea, dreptunghiulare. Erau doi cercetători care studiaseră problema, care elaboraseră şi un produs software cu care se făcea croire optimală la fabricile de mobilă, unde se produceau module de bucătărie, care erau de fapt dreptunghiuri decupate din plăci de pal sau pfl. Ei au publicat cartea referită prin:
Lucian Doru DUţă, Csaba FABIAN - Metode matematice în optimizarea croirii, Editura Tehnică, Bucureşti, 1983, 151 pag,
numai după ce produsul era utilizat în mod curent, se preda şi studenţilor Facultăţii de Cibernetică despre produsul CROCODIL şi deja un cititor avea un start bun în a derula el însuşii cercetări proprii în ideea de a dezvolta elemente de croire optimală în condiţii cu mult mai complexe decât aici unde se vorbea de dreptunghiuri din materie primă omogenă, folosind planşe omogene tot dreptunghiulare, iar problema era de a minimiza restul nereutilizabil.
Dacă autorii se grăbesc să scrie cărţi fără a avea în spate rezultate solide, vor publica lucruri noi, dar fără substanţă şi cititorul va simţi că se află pe nisipuri mişcătoare, adică treaba este neseriuoasă şi făcută în grabă mare.
|
