Acum, la 30 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, când se scanda din inimile de proletar moarte intelectualilor, cercetarea ştiinţifică se află într-o situaţie extrem de jalnică. Se arată cu degetul, aşa cum ne-am obişnuit, în ograda altora, căci alţii sunt de vină că:
- salariile în cercetare sunt foarte mici,
- lipsesc programele de cercetare,
- nu există o strategie a dezvoltării cercetării,
- abordarea este total eronată,
- a fost caricaturizat procesul de cercetare,
- subfinanţarea este generalizată,
- au migrat cercetătorii,
- nu este asigurată continuitatea cercetării,
- a fost destructurată cercetarea ştiinţifică,
- au fost create confuzii legate de semnificaţia calităţii în cercetare,
- nimeni nu-şi asumă nimic legat de cercetare,
- apar prea des schimbări legate de managementul cercetării,
- nu sunt tratate distinct diferitele tipuri de cercetare.
Acum, la 30 de ani de la revoluţie, se consideră că au fost produse schimbări radicale în ceea ce priveşte cercetarea ştiinţifică, întrucât, au apărut:
- centre de cercetare,
- au fost înfiinţate centre de excelenţă,
- s-au derulat programe de cercetare finanţate de la stat,
- cercetarea este preponderent realizată în universităţi,
- laboratoare de cercetare prin companii din industrie,
- mici entităţi de cercetare, grupate în jurul unor personalităţi.
dispariţia marilor institute de cercetare ştiinţifică, a fost considerată de unii mană cerească, o cale de a descătuşa energiile creatoare. Realitatea s-a dovedit a fi cu totul alta, pentru că numai în unităţi puternice se derulează programe serioase de cercetare şi seasigură continuitate procesului de cercetare ştiinţifică. Este ştiut faptul că cercetătorii ştiinţifici sunt:
- orientaţi pe o clasă foarte restrânsă de probleme,
- cu muncă nenormată,
- cu muncă greu de cuantificat,
- ierarhizaţi după criterii care asigură o comparabilitate relativă,
- cei care caută mereu soluţii la probleme încă nerezolvate,
- angrenaţi în proiecte complexe care presupun dăruire şi abnegaţie,
- persoane cu calităţi speciale, care trebuie apreciate şi respectate.
La momentul în care ne aflăm, cercetarea ştiinţifică traversează o perioadă de criză nu numai la noi, ci şi în UE, pentru că nu s-au găsit formele eficiente prin care să se deruleze proiecte de cercetare ştiinţifică valoroase, fără a mima cercetarea, fără a mima rezultate şi fără a mima evoluţii şi revoluţii în domenii în care Japonia şi America deja au obţinut rezultate spectaculoase şi sunt depăşite etapele de prototipuri, soluţiile fiind îndreptate spre exploatare în regim industrial.
Cauzele sunt multiple, iar la noi apar o serie de particularităţi, pentru că prin cercetare se înţelege un loc de muncă unde se merge, se face câte ceva, iar în lipsa cuantificărilor, se manifestă un egalitarism păgubos, dezvoltat mai ales prin exagerările de natură birocratică, unde este mai simplu să se împartă totul la K, în vederea obţinerii de părţi egale, în loc să fie aplicate chei de diferenţiere între cercetători, în funcţie de meritele reale ale fiecăruia.
|
