Este rezonabil ca fiecare proiect de cercetare de succes care s-a derulat să fie supus unei analize, pentru ca în final să se realizeze analize cantitative, dacă în institutul de cercetări, în laboratorul de cercetare sau în echipa de cercetare au fost realizate proiecte de succes.
Pentru proiectele de cercetare care nu au fost încununate de succes este, de asemenea, rezonabil, să se facă o analiză separată, atât în plan calitativ, dar mai ales, în plan cantitativ, pentru a vedea de ce acele proiecte nu au fost încununate de succes.
Analiza cantitativă a proiectelor de cercetare de succes presupune consemnarea într-un tabel pe prima coloană a denumirii proiectului, iar pe celelalte coloane, a unor indicatori precum:
- durata proiectului de cercetare ştiinţifică,
- costul proiectului de cercetare ştiinţifică,
- numărul tipurilor de persoane care au lucrat în proiect,
- numărul tipurilor de activităţi desfăşurate în proiect,
- numărul tipurilor de materii prime folosite în executarea activităţilor,
- numărul tipurilor de echipamente utilizate în proiect,
- volumul datelor de test,
- volumul de teste efectuate pentru a valida soluţiile,
- eficienţa soluţiei obţinute în comparaţie cu ceea ce există deja,
- nivelul abaterilor faţă de planul iniţial al derulării.
Există proiecte de cercetare simple, caracterizate prin niveluri foarte scăzute ale datelor înscrise pe coloanele tabelului.
Există proiecte de cercetare ştiinţifică de mare complexitate, care au înscrise pe coloanele tabelului valori foarte ridicate.
Există proiecte de cercetare ştiinţifică de complexitate medie, care au înscrise niveluri intermediare, adică niveluri care sunt nici mai mici, dar nici foarte mari.
Pentru calculul complexităţii unui proiect de cercetare ştiinţifică se utilizează tot felul de indicatori, care în opinia mea, imperfecţi fiind, nu sunt de luat în considerare decât în măsura în care sunt utilizaţi doar pentru a compara proiecte între ele şi atât. Toţi indicatorii agregaţi sunt compenasatorii, ceea ce este foarte rău şi de aceea nu trebuie în nici un caz absolutizaţi sau fetişizaţi.
Mi se pare că dacă se consideră:
- un număr al caracteristicilor extrase din tabel, notat M,
- valorile măsurate ale caracteristicilor Vi,
complexitatea agregată va fi dată ca sumă dintre produsele Vi şi logaritm în baza doi din Vi, indicator ce măsoară de fapt diversitatea D, în statistica informaţională.
Eu scriu acest indicator aşa cum apare în imaginea de mai jos.
Se mai adaugă o coloană în tabel în care se scrie complexitatea calculată pentru fiecare proiect de cercetare ştiinţifică. Folosind seria de date a complexităţii calculate, se obţin:
- complexitatea medie,
- complexitatea minimă,
- complexitatea maximă.
Folosind aceste niveluri, se stabilesc poziţiile pe care le ocupă proiectele de cercetare pe care le-am derulat în institut, în laborator sau în echipă. Este foarte bine să avem acest tabel căci în planificarea oricărui nou proiect de cercetare ştiinţifică, vom lucra prin comparaţie şi mai întâi îl vom încadra în tipologia de complex simplu sau mediu sau de mare complexitate, după care vom căuta să alocăm într-un mod rezonabil resursele.
|
