Cercetarea ştiinţifică studenţească



Este bine că profesori de talent organizează activităţi specifice cercetării ştiinţifice, familiarizându-i pe studenţi cu atmosfera din echipele de cercetare în care se face cercetare cu adevărat. Studenţii învaţă cum:
- se face o documentare,
- se defineşte o problemă de cercetare,
- se diferenţiază elementele creative de cel de rutină,
- se discută într-o echipă în legătură cu munca depusă,
- se construieşte o rezolvare a unei probleme noi,
- este abordată de la simplu la complex o problemă,
- se evaluează un rezultat propriu obţinut,
- este validată o soluţie originală,
- se diferenţiază o soluţie preluată de undeva de o soluţie originală,
- este stimulată creativitatea prin discuţii de grup,
- sunt filtrate şi ierarhizate ideile legate de obţinerea unei soluţii.
La cercurile ştiinţifice studenţeşti, acei tineri cu înclinaţii spre munca de cercetare, de căutare a noului, încep să simtă plăcerea de a căuta, de a studia, de a aprofunda şi mai ales de a încerca prin propriile puteri să obţină ceva al lor.
De-a lungul anilor am coordonat nişte cercuri de cercetare ştiinţifică şi mă laud că unii dintre cei cu care am lucrat în acele vremuri au deprins munca de cercetare şi au derulat stagii doctorale şi unii, e drept, mult mai puţini la număr, au îmbrăţişat cariera de cercetători ştiinţifici.
Cercurile de cercetare ştiinţifică, sunt entităţi opţionale, iar studenţii care le frecventează sunt animaţi de a face altceva decât ceea ce fac în mod curent, adică:
- să citească,
- să rezolve,
- să aplice formule cunoscute,
- să sintetizeze,
- să analizeze,
- să compare,
- să concluzioneze,
- să valideze.
La cercurile de cercetare ştiinţifică studenţească, tinerii au ocazia:
- să propună,
- să inventeze,
- să facă noi asocieri,
- să vină cu idei,
- să argumenteze,
- să îmbunătăţească,
- să vină nu soluţii noi.
Acolo se formează personalităţi şi se dobândesc stiluri de muncă orientate spre creaţie, mai ales atunci când cadrul didactic coordonator al cercului este el însuşii o persoană cu înclinaţii spre munca de cercetare ştiinţifică. El este acela care dacă are contracte de cercetare şi dacă identifică tineri cu potenţial în cercul studenţesc, le va face propunerea de a participa în echipe de cercetători la soluţionarea de probleme pe bază de contract.
Cu mulţi ani în urmă, am identificat o serie de studenţi din penultimul an de facultate de la Secţia de Cibernetică Economică, pe vremea când facultatea avea durata de cinci ani şi am pornit să soluţionez o problemă extrem de dificilă dintr-un contract de cercetare cu o valoare foarte importantă pentru acele vremuri, culegerea de date, necesară studierii unui proces de producţie complex, cu caracter discontinuu.
Am stabilit procedura de măsurare şi am identificat modalităţile de înregistrare. Datele se scriau pe formulare de programare, căci în acele vremuri prelucrările cu calculatorul presupuneau utilizarea cartelelor perforate ca unic purtător tehnic de informaţie la îndemâna programatorilor.
După ce am clarificat toate detaliile, pe parcursul a 25 de zile au fost culese date de foarte bună calitate şi concluziile la care s-a ajuns a permis efectuarea unor simulări de succes, în vederea optimizării unor structuri de procese.
Dintre tinerii de atunci, mulţi au susţinut teze de doctorat şi unii au îmbrăţişat cariere universitare de mare succes.
Sunt foarte valoroase cercurile ştiinţifice studenţeşti care au o durată ce nu depinde de durata disciplinei la care lucrează coordonatorul cercului, chiar dacă cercul cu pricina poartă numele acelei discipline. Dacă disciplina se predă la anii mici, cercul de cercetare este axat mai mult pe realizarea de documentări şi de sinteze.
Dacă disciplina se predă în anii mari de studiu, cercul este orientat spre munca de cercetare aşa cum se derulează aceasta în laboratoare, căci studenţii au suficiente cunoştinţe ca să deruleze un ciclu de cercetare complet, chiar dacă problema lor de rezolvat nu este foarte complexă şi se rezolvă fie prin munca unui singur student, fie se rezolvă într-un grup restrâns de doi sau trei studenţi care sunt din aceeaşi grupă şi care au aceleaşi afinităţi faţă de o anumită disciplină, dând dovadă de pasiune în a învăţa la acea disciplină.
Cercul de cercetare ştiinţifică operează o anumită auto-selecţie în rândul studenţilor, ceea ce este foarte important pentru ei, dar şi pentru cadrele didactice care urmăresc evoluţia tinerilor. Trebuie să spun că de-a lungul anilor:
- am lucrat cu unii tineri la cercuri ştiinţifice,
- le-am propus unele mici probleme de rezolvat,
- am urmărit creativitatea şi personalitatea lor,
- am aprofundat în elaborarea lucrării de licenţă elemente creative,
- am continuat să lucrăm la contracte de cercetare incluzându-i în echipe,
- am derulat stagii doctorale de succes,
pentru că acei tineri aveau toate coordonatele de a face muncă de cercetare ştiinţifică, ei având experienţa de a face o documentare solidă, de a construi sisteme de ipoteze, de a face formalizări inteligente, de a culege date, de a prelucra şi de a verifica ipoteze cu aparat statistic, dar ceea ce este cel mai important, acei tineri au căpătat tenacitatea şi puterea de a veni cu lucruri noi, îndrăzneţe, pe care le-au prezentat numai în clipa în care aveau certitudinea că sunt construcţii corecte şi mai ales eficiente în raport cu cel puţin un criteriu de finit şi acceptat de toată lumea.
Nu aş opina ca să înceapă muncă de cercetare o persoană care nu a fost la un cerc de cercetare ştiinţifică, chiar dacă are media generală 10, căci respectiva persoană va întâmpina dificultăţi din a ieşi din acea zonă de confort a muncii de rutină, deplasându-se spre elemente de creativitate, unde apar şi riscuri, cu care ea nu este obişnuită şi care o duc în zona aceea în care panica are rol devastator pentru cariera odinioară de succes a respectivei persoane de 10.
Mi s-a întâmplat să am asemenea experienţe. am fost pus în situaţia să fiu amânat de nenumărate ori, dar în clipa când a venit cu ceea ce lucrase, mi-am dat seama că era vorba de ceva însăilat, incoerent şi mai ales, fără legătură cu ceea ce discutasem că trebuia făcut.
Niciodată nimeni nu va scrie o lucrare ştiinţifică de 150 de pagini dacă nu a scris câteva lucrări ştiinţifice de câte 50 de pagini. Mergând pe acelaşi raţionament, niciodată, nimeni nu va scrie o lucrare de 50 de pagini, dacă nu a scris cel puţin 10 lucrări cu număr de pagini cuprinse între 5 şi 10 pagini. De aceea n-am dat crezare niciodată celor care promiteau capitole de 30 de pagini, în condiţiile în care eu nu văzusem de la ei cel puţin 3 pagini scrise şi supuse analizei.
Munca de cercetare nu se face în salturi şi la cercurile de cercetare studenţească, tinerii învaţă să muncească ritmic, oricum altfel decât o fac cei care învaţă în salturi sau doar în sesiune.