Cercetarea ştiinţifică justificativă



Nu voi căuta aici să scriu despre rezultate spectaculoase obţinute la plezneală, după care se caută explicaţii ştiinţifice.
Aici voi discuta despre aberaţii care au la bază decizii luate de către politicieni orgolioşi, iar cercetarea ştiinţifică are obligaţia de a găsi justificări, adică să fundamenteze. A fost pus carul înaintea boilor, iar cercetarea ştiinţifică are sarcina de a reaşeza carul după ce boii au fost pus în jug corect.
Acum mulţi ani, s-a vehiculat numărul 33% ca fiind nivelul optim al fondului de acumulare, iar economiştii s-au zbuciumat să arate că acela era nivelul optim.
Modelarea economico-matematică suportă orice, aşa cum şi cu statistica se demonstrează fix, orice, indiferent cât de năstruşnice ar fi concluziile la care trebuie să se ajungă.
De regulă, în modelare se porneşte de la o realitate, se construieşte modelul, se fac prelucrări pe model şi rezultatul este dus spre lumea reală, în ideea de a aduce o perfecţionare.
Pentru cercetarea justificativă, din contră, realitatea generată de o decizie umană este considerată perfectă şi modelarea are rolul de a culege date, de a le prelucra şi evident, de a ajunge la o soluţie optimă, soluţie care se suprapune cu acea realitate generată, arbitrar considerată perfectă, adică optimă.
Se scriu cărţi pentru a face demonstraţii, pe care în timp realitatea le contrazice, căci optimul nu este nici visat, nici descântat, ci este rezultatul unui proces decizional complex, bazat pe modele de mare complexitate în sisteme despre a căror stabilitate structurală lucrurile sunt foarte clare.