De prea multe ori am văzut pe unii care fac paradă de câtă cercetare ştiinţifică sunt ei în stare să facă. Sunt de fapt cercetători ştiinţifici de ocazie.
După mine, cercetarea ştiinţifică ori o faci, ori n-o faci toată viaţa. nu ai cum să fii cercetător ştiinţific joia între orele 10 şi 11 şi un sfert.
Mulţi nici nu realizează ce înseamnă să fii cercetător ştiinţific, din punct de vedere:
- al efortului,
- al instruirii,
- al pasiunii,
- al arderilor,
- al inteligenţei,
- al continuităţii,
crezând că munca de cercetare este ca făcutul mămăligii, deşi şi mămăliga, dacă nu este făcută bine, are cocoloaşe.
am dat crezare până la un punct că cercetătorii ştiinţifici de ocazie sunt cei înrolaţi în stagii doctorale. Totuşi, când am văzut că stagiul doctoral este de trei ani din care unul se pierde cu nişte cursuri şi cu supravegherea de către unii numiţi tutori, deja pentru doi ani, o persoană care mai are şi serviciu, nu are timpul material să facă cercetare ştiinţifică, mai ales că este legat de termene când trebuie să predea rapoarte.
Deci, a caricaturiza cercetarea ştiinţifică este o chestie trasă din condei. Cercetătorul de ocazie nu face cercetare ştiinţifică adevărată căci nu are cum să atingă acel nivel de profunzime care să ducă la soluţii originale pe care practica să le valideze. El doar mimează actul de cercetare ştiinţifică, exact cum o dansatoare lascivă simulează actul sexual la bară de i se pun bancnote fie la sutien, fie în chiloţi.
Cercetarea ştiinţifică de ocazie este cred cu mult mai rea decât simularea dintr-un bar, pentru că acolo nu se acordă titluri academice, pe când pe o teză ridicată artificial în slăvi, fără a numi o soluţie originală concretă, verificată cumva, ci doar prin evaluări generale goale şi insipide.
Am mari dubii de stagiile coordonate de persoane care ele însele nu au derulat cicluri de cercetare ştiinţifice a la long, ci doar cicluri de cercetare ştiinţifică decorative, ocazionale, mimate şi abstracte.
|
