De când Internetul a penetrat masiv în viaţa oamenilor, aceştia consideră că a merge la şcoală nu mai este o necesitate, iar formarea autodidactă este o modalitate sigură de a învăţa despre:
- o meserie,
- o procedură,
- o reţetă,
- o activitate,
în ritmul fiecăruia dintre noi şi la nivelul pe acre fiecare dintre noi îl consideră, iar ideea de a fi evaluat pentru a obţine o certificare nu mai are relevanţa de acum 25 de ani. Acum este suficientă proba practică, la nivelul ales de fiecare competitor, căci există niveluri de exigenţă pentru fiecare, atât pentru unul foarte pregătit, cât şi pentru unul care silabiseşte şi abia dacă ştie să se iscălească.
Cercetătorul autodidact ajunge la un anumit stadiu de pregătire dat de:
- amploarea studiului individual,
- calitatea surselor folosite pentru autoinstruire,
- obiectivul pe care şi l-a propus a fi atins,
- timpul şi ritmicitatea cu care decurge procesul,
- nivelul de aprofundare pe care şi-l impune.
Am văzut cercetători foarte serioşi care aveau o pregătire generală temeinică şi care în 3-5 ani şi-au schimbat profilul prin studiu individual, folosind materiale de foarte bună calitate şi impunându-şi teste de verificare, pe niveluri de pregătire. Aceştia ajungeau să discute de la egal la egal cu specialişti care terminaseră cicluri academice de instruire de strictă specialitate.
Am văzut şi persoane care doar frunzăreau materiale de interes general, fără a intra în detalii şi dobândeau capacitatea de a purta un dialog decent pe o anumită temă, fără a emite pretenţii de a intra în detalii sau să treacă la soluţionarea de probleme, cot la cot cu cercetătorii care activau în domeniul respectiv ca profesionişti.
Am văzut persoane care arată dispreţ faţă de cei care se instruiesc singuri, pentru a evolua pe o traiectorie pe acre şi-au trasat-o cu claritate. Nu împărtăşesc o astfel de atitudine. Dacă omul:
- selectează o bibliografie de calitate,
- studiază bibliografia şi învaţă,
- trece la soluţionarea de probleme concrete,
- se verifică prin teste succesive,
- aprofundează şi reuşeşte să stăpânească probleme în detaliu,
înseamnă că munca sa trebuie apreciată şi trebuie să i se semneze cecuri în alb, adică să i se permită să facă cercetare ştiinţifică în echipe de profesionişti cu patalama, astfel dându-i-se posibilitatea să dovedească faptul că nu a pierdut timpul degeaba. Este mult mai bun un astfel de om, decât unul care zace înţepenit în ceea ce a învăţat în facultate acum 25 de ani şi nu mai face nici un efort de a se dezvolta.
|
