Cercetătorul ştiinţific ambiguu



Am întâlnit cercetători ştiinţifici care prin modul în care se exprimau mi-au lăsat o impresie foarte proastă. Unul care spune ceva de forma: ultimul, dar nu cel din urmă sau zice că procesul se dezvoltă şin într-un sens şi în celălalt, este clar că nu are cum să-mi dea mie idei clare despre o soluţie pe acre ar fi obţinut-o.
El:
- nu vrea să supere pe nimeni,
- nu este în stare să rupă pisica în două,
- este un fricos şi nu-şi asumă o ierarhie,
- tratează din avion totul căci la el toate elementele sunt identice,
- pune lucrurile cu lopata, incoerent pentru a se pierde banalul din expozeul lui,
- crede că generalizează, atunci când asociază variantele alternative nediferenţiindu-le,
- îi lasă pe toţi în ceaţă căci la el totul devine roz printr-o concluzie halucinantă.
Dacă i se cere respectivului să se hotărască dacă e albă sau neagră, acesta o dă-m bâlbă şi pleacă zicem noi ruşinat, triumfător, crede el.
Am văzut astfel de cercetători şi m-am luat cu mâinile de cap când am citit materiale făcute de ei. Când am cerut clarificări că am zis că nu am înţeles, i-am forţat să zică da sau nu. Au alternat între DA şi NU de parcă le-ar fi obţinut prin dat cu zarul şi în final s-au obţinut materiale fără consistenţă, căci afirmaţiile de la paragrafele anterioare, erau anulate două rânduri mai jos.
Cel mai bun lucru este ca să fie evitat lucrul cu astfel de cercetători, căci munca de a reface raţionamente este infinit mai grea decât dacă materialul ar fi construit de la zero de un om cu scaun la cap.