Se întâmplă uneori ca lucrurile în cercetare să curgă lin.
Documentarea pare a fi extrem de simplă.
Definirea problemei de rezolvat este de-a dreptul banală.
Instrumentele de utilizat parcă sunt aşezate de o forţă divină sub nasul echipei de cercetare.
Activităţile care trebuie derulate parcă sunt scrise undeva şi doar sunt citite.
Soluţia originală vine de la sine, fără a depune nici un efort, exact ca în activităţile de rutină.
Culegerea de date este ceva obişnuit, simplu şi lin.
Prelucrarea datelor şi rezultatele parcă sunt cunoscute de dinainte.
Totul pare atât de uşor că nu vine nimănui să creadă că este vorba despre o realitate şi mai ales de o muncă de cercetare pe care toată lumea o tratează cu seriozitate. Aceste lucruri se întâmplă aşa dacă şi numai dacă:
- echipa e formată din profesionişti,
- fiecare ştie ce are de făcut,
- livrabilele îndeplinesc standarde înalte,
- comunicarea este perfectă,
- se lucrează după cerinţele eficienţei maxime,
- toată lumea are acelaşi stil de muncă,
- oamenii se respectă între ei la cote maxime,
- managerul de cercetare dezvoltă climatul propice creaţiei,
- toţi cred în acel proiect de cercetare.
Totul are la bază ideile managerului de cercetare căci el a ales echipa de profesionişti, el a explicat totul şi el gestionează fiecare pas din procesul de cercetare, astfel încât angrenajul roţilor dinţate să funcţioneze fără zgomote, lin şi perfect. Este exact ca într-o orchestră în care există o partitură imaginară pe care o ştiu toţi instrumentiştii, dar o ştie şi dirijorul şi toţi interpretează ştiindu-şi rolul, rostul şi construcţia finală ţinteşte perfecţiunea. O singură dată am avut parte de o astfel de abordare şi a fost minunat, de parcă mergeam la distracţie nu la muncă, iar timpul trecea cât ai clipi.
|
