Cercetări eşuate

Cercetarea ştiinţifică, asemenea oricărei activităţi umane, este caracterizată prin nivel de eficienţă sau prin atributul de activitate de succes. Dacă activitatea de cercetare nu este una de succes, înseamnă că aparţine unor categorii ce trebuie tratate distinct.
Una este să ai un proiect de cercetare care s-a finalizat, dar soluţia nu este peste nivelul de performanţă al soluţiilor deja existente în târg şi cu totul altfel se pune problema să discutăm despre o cercetare care se încheie abrupt pentru că:
- nu mai are finanţare,
- a început prost,
- obiectivul a fost definit incorect,
- metoda de cercetare este una depăşită,
- lipsesc persoanele care să execute anumite activităţi,
- au fost depăşite termenele de execuţie,
- randamentele soluţiilor sunt foarte slabe,
- calea pe care se merge este drum înfundat.
Am văzut astfel de cercetări, eşuate să le zic, datorită faptului că au fost antamate de oameni care nu erau de meserie şi care credeau că din mers învaţă să se descurce şi că vor găsi nişte profesionişti pe care să-i coopteze să facă muncile de bază pe bani puţini, desigur.
Este vina finanţatorilor care au acceptat să înceapă să facă cercetare cu persoane din ale căror CV-uri nu rezulta nici o clipă că:
- au mai făcut cercetare ştiinţifică,
- au avut tangenţă cu domeniul,
- au forţa de a face cercetare.
Acum mulţi ani, o mare companie dorea să facă pe Dâmboviţa un centru de cercetare ţeapăn. Era un tip care avea uşi deschise în mediul politic. La dialogul cu acea mare companie, la întrebarea câţi doctori are în echipa de cercetare, specializaţi pe problema respectivă, omul nostru a spus că are un om din 300 câţi ar fi lucrat în acel centru. Compania a făcut stânga-mprejur şi se pare că a deschis centrul cu pricina la Budapesta unde raportul era 70 de doctori la 25o de lucrători.
Cercetările eşuează şi atunci când este pusă o pălărie mai mare decât respectivul spera pe capul unei persoane care se bucură de nişte privilegii vremelnice şi după ce privilegiile dispar, apare realitatea exact aşa cum era ea, adică, proiectul de cercetare era doar un moft, o ambiţie, nimic altceva.
Cercetările eşuează atunci când este vorba de bani publici şi există elemente preferenţiale de a declara câştigătoare proiecte în raport cu interese, altele decât valoarea echipei şi valoarea ofertei ce se finanţează.
Cercetările eşuează şi în cazul finanţării private, atunci când evaluarea a fost viciată de un mod defectuos de punctare, în care nu s-a ţinut seama de capacitatea echipei de a începe şi, respectiv, a duce la bun sfârşit un proiect. Evaluatorii au preluat proiecte, dar nu au evaluat independent datorită unor maşinaţiuni oculte şi se atribuie fonduri unei echipe aproape inexistente, doar pentru că există ceea ce artistul Florin CHILIAN numea parandărăt, pe bani privaţi, mai puţin vulnerabili, dar tot proiect eşuat se cheamă acel proiect care demarează şi care se înţepeneşte datorită marilor lipsuri în toate zonele, lipsuri generate de inexistenţa fundamentelor la nivel de resurse umane şi de management.