|
Nica Vasile sau pe scurt Sile, este pentru mine, un mare caracter.
In primul rand, este absolventul celui mai bun liceu din Ploiesti.
In al doilea rand, a terminat o facultate, ma refer la facultatea de matematica in vremea cand acolo erau
cei mai mari profesori, Grigore Moisil, Miron Niculescu, Solianu, Siviu, Octav Onicescu, GFheorghe Mihoc,
Nicolae Teodorescu, Aristide Halanay, Silviu Guiasu.
In al treilea rand, admiterea si parcursul in cei 5 ani de facultate erau extrem de ridicate ca exigenta.
In al patrulea rand, prorectorul de atunci profesorul Tovissi si-a dorit improspatarea ASE-ului, prin aducerea celor mai buni
absolventi de la facultatea de Matematica, ceea ce a facut ca in acel an sa vina, lucru nemaintalnit si nerepetat, o garnitura de
tineri exceptionali matematicieni, printre care s-a numarat si foarte tanarul de atunci Vasile Nica.
Pe parcursul celor peste patru decenii de cand ne cunoastem, Vasile Nica si-a demonstrat performanta
in mod categoric.
El a facut un doctorat stralucit in algebra, fiind un matematician autentic, care nu s-a departat de domeniul in care a lucrat toata viata.
El a dus de la a la z o disciplina dificila, Cercetarile operationale acolo unde trebuie pentru studentul economist, care va lucra in informatica. A adaugat
rigurozitate, aplicabilitate si a aratat implicatiile spre informatica, mai ales acolo unde se punea problema dimensiunii
problemelor concrete din economie.
Eu am colaborat cu Vasile Nica la un contract de cercetare, ceva in industria chimica. Ce m-a uimit la tanarul de atunci Sile, au fost urmatoarele:
- capacitatea sa de a abstractiza
- talentul de a porni de la simplu si de a ajunge la lucruri complicate
- inclinatia spre detaliu
- dorinta de a demonstra
- realizarea de constructii solide.
Intotdeauna, Sile mi s-a adresat cu:
- Mai, Nelule...
Acolo am lucrat impreuna, el, profesorul Tovissi si un individ care a reusit sa ma irite in asemena hal incat l-am inlocuit
cu distinsul asistent Emil Moscovici, pe care l-am cunoscut mult mai tarziu fata de momentul in care se conturase echipa.
Numai ca profesorul scrisese o carte cu acel individ si crezuse ca este OK, dar n-a fost sa fie.
Asa ca s-a lucrat cu Sile, cu profesorul si cu mine la un material. Era in ajunul Craciunului lui 1976 si trebuia mers la Rm. Vilcea sa predam. Ce ma uimit a fost faptul
ca profesorul Tovissi a venit cu masina lui de scris sa putem face corectii. Era ceva micut-micut
intr-o cutie de tabla. Stabilisem sa ne vedem in autogara de la Militari. Eu am luat cursa de Vilcea de la Filaret. La Militari, undeva la 6 dimineata, asteptau cursa numai
Sile si profesorul. Individul despre care nici nu vreau sa mai amintesc, nu era.
Am mers cu totii la Vilcea, am ajuns la C.I.P.A., ca asa se numea locul unde aveam noi contractul. Am discutat, am predat si la plecare se produsese o scapare de clor si se facuse
o ceata deasa ca in poezia cu Hirosima a lui Jebeleanu. Am plecat cu Sile spre Bucuresti. profesorul mai avea treaba acolo la Vilcea cu niste doctoranzi.
Era comic, pentru ca atunci cand ridicam piciorul sa facem un pas vedeam varful ghetei, dar cand calcam, nu-l mai vedeam. Cu multe peripetii am ajuns in Bucuresti, noaptea, cu trenul.
Inainte de 1989 se mergea in practica agricole ca taranii de la CAP nu aveau niciun chef sa tranga recoltele, asa ca veneau studentii. Intr-un an s-a nimerit sa mergem impreuna, Sile, Gigel Sabau si cu
mine la IAS Traianu, la cules de sfecla furajera. Acolo erau si studentii din anul intai, dintre care unii mi-au ramas in memorie si chiar
am colaborat cu ei de-a lungul anilor. Sile ii avea pe cei mai multi dintre ei in echipa. Erau acei tineri si foarte inalti dar si foarte muncitori. Ma uimeau. Si cei cu care lucram eu erau excelenti dar cei din echipa lui Sile ii depasau.
Si am stat o luna acolo. Mergeam seara in comuna Cerna la un suc. Se auzeau pasii in linistea aceea absoluta. Bateam niste kilometri buni. Era ceva special sa asculti un banc spus de Sile. Dar am vazut un Sile altfel decat se vede la sala de curs. Este Sile omul care
stie sa vorbeasca cu oricine, adaptandu-se la situatie. Imi amintesc ca acolo la Traianu, au avut nevoie de sfecla furajera intr-o duminica. Fara a sta prea mult
pe ganduri, Sile cu echipa lui au executat dorinta si toata lumea a fost multumita.
Anii au trecut. Ori de cate ori l-am intalnit pe profesorul Vasile Nica am avut un dialog prietenesc, pentru ca sunt lucruri care nu se uita niciodata.
Vorbeam despre noi, despre familiile noastre. Cand eram intr-o practica agricola ii povesteam despre fata mea care avea undeva 2-3 ani si care mergea prin casa cantand:
Crapioara
Cu vioara
Iepurasul cu ghitara...
Si de fiecare data, chiar si acum dupa atatea ani ne aminteam cu placere cand vorbim despre copiii nostri despre acest episod.
Acesta este prietenul meu de-o viata Vasile Nica, un om special, care s-a remarcat prin munca sa temeinic facuta zi de zi, prin vorbele si prin faptele sale.
Sa ne traiesti intru multi ani, Sile!
Al tau, Nelu.
Afisat azi 01 decembrie 2011
|
