Fiul meu avea tentaţia de a ţine creionul în mâna stângă. În vremurile acelea nu era bine să scrie omul cu mâna stângă. Părea un ciudat. Cum nu doream ca fiul meu să fie privit ca un ciudat, l-am fosţat să scrie cu mâna dreaptă şi consecinţa a fost că scrisul său nu era deloc frumos. La un moment dat, învăţătoarea le-a dat ca temă de vacanţă să citească diferite cărţi şi să facă rezumate.
El era un elev conştiincios. Îi şi plăcea să citească. Citea o carte. Îi făcea rezumatul pe un caiet. Când se apropia începerea anului şcolar, l-am întrebat:
- Ce cărţi ai citit?
El a luat caietul şi a început să-l răsfoiască. La fiecare început de rezumat citea titlul şi autorul cărţii. La un moment dat a ajuns la o carte şi a citit:
- Ultimul mopican de James Fenimore COOPER.
Am rămas un pic nedumerit. Nu numele autorului era pocit la citire, căci în şcoală făcea limba germană, ci titlul cărţii îmi era necunoscut. Nu aveam în bibliotecă o astfel de carte. L-am pus să repete şi rezultatul a fost acelaşi. Am realizat că el scria pe h ca pe p. Am zis eu ce am zis, dar peste ani, l-am pus să-mi introducă un program scris în limbajul C. La un moment dat mi-a zis că nu înţelege ce am scris. M-am dus să văd ce scria pe foaie. Nici eu nu înţelegeam ce scrisesem. Mi-a zis:
- Nici tu nu-ţi înţelegi scrisul. Ultimul mopican...
Nu uitase. Mi-am adus aminte de versurile lui Grigore ALEXANDRESCU: În loc să critici greşalele străine,/ În loc să râzi de alţii, mai bine râzi de tine.
28 aprilie 2022